Dupa absolvirea scolii primate si a liceului in orasul meu natal, Baia Mare, am urmat cursurile sectiei de pictura de la Institutul de Arte Plastice din Cluj, sub conducerea lui Mohy Sandor, pana in 1955. La inceput m‑a atras sculptura, si in 1953, cand am participat pentru prima oara la Expozitia Regionala din Baia Mare ca student la sculptura, am expus ‑ o pictura. In 1956 am devenit membru UAP si de atunci pina in 1990 am lucrat ca profesor de desen. Pe langa practica picturii m‑au interesat teoria si pedagogia artei, deseori intrebandu‑ma daca arta ca atare poate fi abordata prin predare. Alaturi de pensula si ulei de multe ori iau in mana aparatul de fotografiat, care‑mi permite sa imortalizez si prin aceasta technica oamenii, peisajele, si monumentele de arta extraordinare din regiune.

Nasterea mea la Baia Mare a determinat hotarator atitudinea mea fata de arta: cunoscand opera marilor inaintasi accept constient epitetul de “baimarean” si ma straduiesc sa folosesc spiritul si modul de creatie mostenit in acord cu cerintele si rezultatele epoci moderne. Urmarind acest scop ‑ in calitate de conducator al Coloniei de Pictura Baia Mare, infiintat in 1996 sub egida Episcopiei Reformate din Oradea caut sa transmit colegilor contemporani si urmasilor acest tezaur comun.

Pazitorul credincios al culorilor

Veso Agoston s‑a nascut intru‑un oras din basme. Cel putin asa pomenesc urmasii acea Baia Mare, unde cimpia se lua la intrecere cu puterea muntilor, ca apoi natura jucausa sa le unifice intr‑un “peisaj”armonios. Privind din turnul gotic Sf. Stefan, privelistea sugereaza doua tesaturi diferite, apropiate prin impunsaturi sporadice ‑ arcul podurilor deasupra Sasarului ‑ datorita vointei umane in concurs cu opera Creatorului. Veso Agoston a venit pe lume intr‑un an, in care un ziarist din Arad, Karoly Sandor scria despre Baia Mare: “Seamana acest oras cu o paleta mare. Muntii inconjuratori dau albastrul diafan, vegetatia exuberanta straluceste in admirabile armonii de verde, din gradini zambesc trandafiri in vermillon si nu lipsesc nici ocrul, ultramarinul, albul, negrul si celelalte culori. Oriunde priveste ochiul, absoarbe culori proaspete, parca tot orasul ar fi creatia unui pictor vesel, imbatat de mireasma culorilor.”

(Scrisoare din Barbizonul ungar. Vasarnap, 1931. nr. 13.)

Bogatia fascinanta a naturii din jurul oraselului natal, intalnirile cu maestrii Ziffer, Mikola, Nagy Oszkar sau boemul Sztelek Norbert, at caror pasi obositi purtau maini inca sigure, l-au indreptat pe tanarul Veso Agoston, locuitor al Strazii Pictorilor ‑ nomen est omen ‑ spre cariera artistica. Desi capul ii era inca plin de vartejul culorilor stralucitoare si blandetea limilor onduitoare pastrate din copilarie, desi profesorii sai de la Cluj, care i‑au remarcat talentul isi aduceau cu placere aminte de orasul junetei for artistice, intorcandu‑se de la scoala superioara de arta, tanarul pictor a gasit un oras complet schimbat. Anii formarii sale picturale au coincis cu vremea in care smerenia fata de natura, ce caracteriza generatia lui Hollosy sau Ferenczy se uitase demult, iar ideologia galagioasa a artei de dupa razboi purta drapelul unui optimism obligatoriu. Figura teatrala a omului muncitor se malta in prim‑planul peisajelor industriale din mii de tablouri, care nu mai aveau nimic din adancimea de idei a unei Ferenczy Noemi sau a unui Desi Huber Istvan. Generatia postbelica putea incerca numai pe ascuns, in fragmente minore, adesori plin de indoieli, sa salveze ceva din autentica experienta artistica cunoscuta anterior, gasindu‑si vocatia in continuarea constienta a traditiei picturale la Baia Mare, Targu Mures sau Miercurea Ciuc.

Veso Agoston intruchipeaza tipul artistului care, desi credincios ideilor sale, ramane curios, deschis noilor cautari. Lucrarile timpurii evoca lumea peisajelor si oamenilor din Baia Mare, pictate cu multa sensibilitate si rafinament, pentru ca dupa un timp sa-l vedem preocupat de construirea unor structuri aproape arhitectonice, menite a tine in frau petele luminoase de galben sau rosu. Paralel, prin descoperirea posibilitatilor oferite de fotografie, va dezvalui straturile arhaice ale creatiilor populare, cum sant troilele mancate de timp de la marginea drumurilor. Altadata, cu verva unui adevarat cubist descojeste in straturi transparente realitatea organica a unei forme, dezintegrand in posibilele elemente componente viziunea naturala a oricarui peisaj, fie geometrismul riguros al Muntelui Crucii sau structura cristalina a vederii orasului. Atmosfera, respectiv stilul lucrarilor nascute in acelasi timp difera in functie de tehnica aleasa, de moliciunea si subtilitatea pastelului sau de ordinea mai dura impusa de pensula sau cutit, indiferent insa de tema abordata, asta putand fi un fragment de padure, o piata citadina cu casele imprejuitoare sau o natura statica. Istoricul de arta Gheorghe Vida caracterizeaza cu urmatoarele cuvinte bipolaritatea artei sale: “Veso Agoston se dovedeste astazi in plinatatea fortelor creatoare, un artist proteic care nu abandoneaza, o data cu schimbarea registrului interpretativ, castigurile expresive din viziunile anterioare: astfel ca bogatia cromatica a peisagismului baimarean se asociaza unei rigors constructive ‑ cu ecouri din Kmetty si Feininger ‑, si cu o austeritate ascetica autentic spirituala.”

(Centrul Cultural al Republici Ungare, Bucuresti, ianuarie 2001).

Paralel cu fenomenul desavarsirii picturii sale, Veso Agoston a extins si acea “scoala libera” unipersonala, care consta fie dintr‑un tanar interesat in tertipurile meseriei, fie din vizitatori atrasi de farmecul personalilii sale si in calitate de calauza a frumuselilor meleagurilor Baii Mari. Niciodata n‑a tinut cont de recompense, rasplata lui realizandu‑se “in natura”: reusita unei lucrari create de vreun discipol, intalnire si disculiile purtate cu artisti prieteni, controverse privind problemele artei ‑ iata cateva din acele multumiri care unora le pot parea minore, dar sant de nepretuit pentru un artist angajat. Vazand laolalta lucrarile sale, cu infinita bogatie a motivelor si ideilor picturale prezentate, ne dam seama tot mai bine de faptul ca Veso Agoston imbogateste cu capitole mereu noi istoria Baii Mari.

Gyorgy Szucs

Discutii purtate cu ocazia centenarului coloniei artistice baimarene

Despre precursori

“Importanta si succesul Baii Mari se datoreaza mai multor com­ponente. Intai faptul ca difera radical de restul scolilor din epoca. Se delimita atat de Academia Julian din Paris, cat de academia muncheneza. Este foarte important si faptul, ca fondatorii au actionat motivati de un crez profetic. Ereau intransigenti, preoti ai artei. Dragostea fata de natura se manifesta in esenta prin legatura demonstrate intre om si nature. La toate acestea se adaugau conditii personale extraordinare: un lider prestigios in persoana lui Hollosy, o comunitate de creatie, o societate formata din cei veniti, si in plus sprijinul acordat de conducerea orasului, dar si faptul ca publicul orasenesc i‑a infiat pe artisti in asa masura incat dupe o bucata de vreme devenise lucrul cel mai natural sa fie vazuti peste tot pictori lucrand la sevalet, iar casele baimarenilor, inclusiv casele minerilor s‑au umplut de tablouri! Artistul devenise un membru de familie… Si in final, desi poate ar fi trebuit sa‑ncep cu asta, peisajul, acel >>genius loci<< absolut extraordinar gi fermecator.

(Balazs Feledy, 1996)

Despre inceputurile artistice

“Intr‑o oarecare masura cerintele ereau aproape identice: intre ceea ce se dorea a fi “baimareanismul” si pretentiile scolii superioare de arta de la Cluj nu era o diferenla palpabila, datorita in pane si faptului ca unii profesori clujeni, de pilda Mohy Sandor, cu studii la Baia Mare, au urmat ideile pedagogice ale lui Hollosy, citandu-l chiar uneori. In schimb, intre invatamantul artistic bucurestean si cel clujean diferenta a fost destul de mare. La Bucuresti se impunea influenta scolii franceze, cu accentul pus pe componenta artistica, pe cand la Cluj se acorda mai mare atentie meseriei. Ideal ar fi fost combinarea celor doua, find nevoie de bane cunoastere a meseriei, dar si de o oarecare libertate artistica, specifica Bucurestiului. As veni cu un exempla. Clujul era oarecum “sters”, “cenusiu”, se foloseau armoniile retinute, griurile. Eu m‑am prezentat in anal patru si mi s‑a permis sa expun la expozitia regionala impreuna cu profesorii mei. Desi studiam la sculptura, m‑am prezentat cu o pictura, acceptata la expozitie. Lucrarea a manifestat acel “baimareanism”, o modernitate mai accentuata, care a avut efect asupra colegilor mei, tocmai prin colorismul intens in comparatie cu lucrarile clujene. N‑a lost meritul meu personal, am crescut la Baia Mare, am vazut si am asimilat aceste culori vii.”

(Gyorgy Szucs, 1995)

Traditie si inovatie

“In pofida valorilor aduse, traditia baimareana prezinta si o aorecare inconvenienta pentru noi, intrucat ‑ mai ales in strainatate ‑ se pretinde sa lucram in stilul marilor inaintasi. Aceasta asteptare ridicola uita ca timpul nu sta pe loc, intreaga lume se dezvolta, se modernizeaza, inclusiv gandirea si viziunea artistului, prin consecinta si modalitatea sa de expresie. tin sa mentionez, ca pictorii din a doua generatie baimareana, facand cunostinta cu limbajul curentelor de avangarda, au lucrat intr‑un stil mult mai modern fate de fondatori. In mod natural, noi urmasi tardivi, dorim de asemena sa aplicam rezultatele obtinute in ultimii o suta de ani in posibilitatile de expresie ale artei contemporane. Si din acest punct de vedere se poate constata heterogenitatea comunitatii artistilor de la Baia Mare. Pot fi detectate o serie de curente, de la realism la abstract… As putea enumera pe o mana acei pictori, care iubind cu un sentiment aproape religios natura, lucreaza conform bunelor maniere traditionale, de fate cu sevaletul, cu ochii fixati pe cele mai mici schimbari ale naturii. Ei sant cei care, fara sa tina cont de moda picturala, cu curaj sa picteze numai si numai ceea ce le dicteaza inima si convingerea interioara. Ei reprezinta traditionalistii baimareni in curs de disparitie.”

(Lajos David, 1996)